Deszăpezire… manuală, la Răcari!

Încă de la primele ore, beneficiari ai Legii 416, potrivit planului de acţiuni sau de interes local, au participat la lucrările de deszăpezire respectiv la curăţarea trotuarelor din preajma instituţiilor din oraşul Răcari. Fiecare a pus mâna pe lopată şi a făcut drum prin omătul proaspăt aşezat.
Ţinând cont  de căderile de zăpadă din ultimele zile, rugăm cetăţenii persoane fizice sau juridice care deţin în administrare, folosinţă sau în proprietate imobile, că au obligaţia de a curăţa zăpada şi gheaţa de pe trotuare, pentru evitarea accidentării şi pentru asigurarea unei circulaţii normale a pietonilor.
Să nu uităm că o comunitate se defineşte prin respect şi unitate aşadar, trebuie să ne achităm de obligaţiile cetăţeneşti ce ne revin, înlăturând  zăpada, atunci cu siguranţă vom trece cu bine de această perioadă mai grea.

leave a reply