Deputatul PSD Radu Popa, apel la parlamentarii PNL și USR din Dâmbovița: Să lase „lupta pentru ciolan” și să se ocupe de două dintre cele mai importante probleme ale județului: salvarea COST și modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște

Ana Maria Popescu 25/01/2021 0
Deputatul PSD Radu Popa, apel la parlamentarii PNL și USR din Dâmbovița:  Să lase „lupta pentru ciolan” și să se ocupe de două dintre cele mai importante probleme ale județului: salvarea COST și modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște

Pentru că în această săptămână se preconizează a se va lua o decizie finală în ceea ce privește continuarea proiectului de reabilitare, modernizare și lărgire a DN 71 Bâldana-Târgoviște, proiect al cărui contract de execuție a fost recent reziliat, iar ministrul Transporturilor a lansat deja ideea abandonării acestuia și începerii a unuia nou, sub forma unui Drum Express, dar și pentru că salariații Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște sunt foarte aproape să rămână fără locuri de muncă, deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, a făcut astăzi un apel public la parlamentarii de la PNL și USR să facă front comun cu senatorul și deputații Partidului Social Democrat și să salveze împreună cele două proiecte extrem de importante ale județului.

Deputatul Radu Popa le reamintește parlamentarilor de la PNL și USR că au o datorie față de dâmbovițenii care i-au trimis în Parlament, campania electorală s-a terminat de ceva vreme și a sosit momentul să înceapă să pună în aplicare ceea ce au promis oamenilor înainte de alegeri.

În ceea ce privește DN71, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a solicitat ministrului Transporturilor să reanalizeze situația și să continue proiectul actual de reabilitare, modernizare și lărgire a acestui drum extrem de important pentru dezvoltarea județului, iar proiectul Drumului Express să fie unul complementar, care să se realizeze în urma unei asocieri cu forul administrativ județean. Demersuri pentru continuarea actualului proiect DN71, care se află într-o fază avansată și care are asigurată și finanțarea europeană, a făcut și deputatul Radu Popa, care a discutat pe acest subiect cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Ludovic Orban și Anca Dragu.

„Parlamentarii puterii au obligația să fie preocupați de realizarea promisiunilor din campanie. Asistăm la abandonarea impardonabilă a proiectelor județului Dâmbovița de către parlamentarii PNL și USR, Virgil Guran, Gabriel Plăiașu, Liviu Balint, Dragoș Popescu, Daniel Blaga. Asistăm la bătălii interne pentru ciolan și la răfuieli politice care nu au nici o legătură cu agenda cetățeanului. Fac un apel public la parlamentarii puterii să își ia în serios mandatul încredințat de dâmbovițeni, să lase mesele lungi și dese de prin restaurantele orașului și să se apuce de treabă. Au treabă și o urgență mare, care nu ar trebui să le lase prea mult timp de petrecere. Dâmbovița are două probleme extrem de presante: modernizarea DN 71 și situația COS Târgoviște. Oamenii trebuie să știe că atât președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, cât și parlamentarii PSD au făcut demersuri legale pentru ca Dâmbovița să nu fie scoasă de pe harta economică a României. Concret, președintele  Consiliului Județean a fost la ministrul Transporturilor și a cerut să fie reanalizată situația proiectului de modernizare a DN 71 și a primit asigurări că situația va fi reanalizată. Eu, în calitate de deputat de Dâmbovița, am fost la președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și la președintele Senatului, doamna Anca Dragu, și am cerut ca miniștrii pe care dumnealor i-au propus în funcții cheie- ministrul Transporturilor și ministrul Economiei- să nu trateze ușor nici modernizarea DN 71 și nici situația COS Târgoviște. După cum vă amintiți, Ludovic Orban a venit la Târgoviște și împreună cu Virgil Guran și cu Gabriel Plăiașu au promis angajaților COS Târgoviște că le salvează locurile de muncă și că vor moderniza DN 71. Dar euforia campaniei naște drame. Azi, modernizarea DN 71 este pe cale să fie abandonată iar situația COS Târgoviște este disperată. DN 71 este drumul care are mai multe cruci decât semne de circulație, inclusiv din acest motiv nu mai avem timp de pierdut cu modernizarea lui. Realizarea unui nou proiect, pe un nou traseu, implică contractarea prin procedură de achiziție publică și elaborarea unui studiu de fezabilitate și a unui proiecte tehnic, obținerea tuturor avizelor legale (inclusiv Avizul de mediu), aprobarea investiției într-un consiliu interministerial la nivel de guvern, emiterea unei hotărâri de guvern de expropriere a terenurilor afectate de investiție, identificarea și aprobarea sursei de finanțare pentru un nou proiect si organizarea procedurilor de achiziție publică pentru contractarea lucrărilor. Proiectul ministrului Cătălin Drulă omite în mod intenționat, nu cred că e vorba de neștiință, că acest nou proiect nu se poate pregăti pentru contractarea lucrărilor într-un orizont de timp mai mic de 5-7 ani. Eu am propus liderilor PNL și USR ca ideea ministrului Cătălin Drulă, oricât de europeană ar fi ea, e bine să rămână un proiect complementar actualei investiții, să dăm drumul modernizării DN 71 și să nu pierdem cele 130 de milioane de euro care ar realiza un coridor economic important pe relația București-Târgoviște, cu atât mai mult cu cât presiunea Bruxelles-ului este pentru alinierea la conceptul Green Deal care urmărește reducerea noxelor și, în perspectivă, elimină finanțarea pentru construcția de autostrăzi. Deci, pentru Dâmbovița este ultima șansă să atragem fondurile”, a subliniat deputatul PSD Radu Popa.

Și în ceea ce privește Combinatul de Oțeluri Speciale este nevoie de implicare urgentă! În campania electorală, premierul liberal de la acea vreme, Ludovic Orban, împreună cu Virgil Guran și alți lideri ai PNL, a venit special la Târgoviște și le-a promis salariaților de la COST că nu își vor pierde locurile de muncă, numai că după alegeri nu s-a mai întâmplat nimic, iar situația oamenilor de la Combinat a devenit deja una tragică.

Deputatul Radu Popa a solicitat deja o întrevedere ministrului Economiei pentru a discuta despre ceea ce se întâmplă la Combinat pentru că, susține parlamentarul, „deși nici eu și nici ceilalți colegi ai mei nu am făcut manifestări festive în campania electorală ca să obținem voturile celor de la COS, consider că e o problemă care ne privește pe toți”.

„Apoi, am ridicat problema COS Târgoviște. Adunarea creditorilor Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, fusese convocată în ședință marți, 19 ianuarie, pentru a aproba modificarea planului de reorganizare a companiei, modificare care prevede darea în plată a activelor industriale funcționale către stat în contul datoriilor bugetare, însă în cele din urmă ședința a fost amânată. „Se amână ședința Adunării Creditorilor până la data obținerii avizului Ministerului Economiei pentru trecerea activului funcțional industrial «Producere oțeluri de construcții» în proprietatea statului român, prin ministerul de resort, în contul stingerii integrale a creanțelor bugetare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, aprobată prin Legea nr. 222/2019″, a transmis pe 19 ianuarie administratorul judiciar al COS Târgoviște.

OUG nr. 200/2020 prevede că cererile adresate Fiscului ale companiilor care doresc să dea în plată către stat active funcționale industriale în schimbul ștergerii datoriilor bugetare trebuie însoțite și de un aviz favorabil al ministerului de resort, care în cazul de față este Ministerul Economiei. În prealabil, potrivit actului normativ, Ministerul Economiei și ANAF trebuie să facă o analiză care să aibă în vedere „uzul public sau privat al activului funcțional, asigurarea exploatării acestuia în regim de continuitate și permanență, obiective de ordin economic, financiar, social și de mediu urmărite de ministerul de resort privind exploatarea eficace a activului, interesul general sau particular care corespunde scopului utilizării activului funcțional, condițiile speciale legate de protejarea secretului de stat, regimul special al unor bunuri din componența activului funcțional”. Scopul analizei este ca ministerul să decidă ce va face cu activul industrial preluat. Variantele din Ordonanță sunt aducerea acestuia ca aport la capitalul unei companii de stat sau concesionarea. Personal, voi merge zilele următoare și la ministrul Economiei, domnul Claudiu Năsui pentru că situația COS Târgoviște nu poate fi lăsată la voia întâmplării, chiar dacă nici eu și nici ceilalți colegi ai mei nu am făcut manifestări festive în campania electorală ca să obținem voturile celor de la COS, consider că e o problemă care ne privește pe toți. Acolo sunt multe locuri de muncă, sunt multe familii a căror pâine depinde de situația COS. Voi propune ministrului Economiei să analizeze două măsuri urgente :

1)restricționarea importurilor de oțel-beton pentru protejarea activității combinatului. În 2019, o astfel de măsură a fost luată la nivelul Uniunii Europene, prin impunerea de cote de import a căror depășire atrage aplicarea unei taxe de 25% din cifra de afaceri. Cotele au fost instituite după ce administrația Trump de la Washington a impuse tarife la o serie de produse siderurgice de import, ceea ce a făcut ca mulți producători non-UE să își reorienteze exporturile dinspre SUA spre Europa, efectuând vânzările combinatelor din spațiul comunitar. Însă administratorii COS Târgoviște afirmă că măsurile luate de Bruxelles nu au avut nici un efect pozitiv în România, ba chiar dimpotrivă.

Începând cu anul 2019, după intrarea în vigoare a măsurilor de salvgardare împotriva importurilor, pe lângă că acestea nu au avut un efect de reducere, România a devenit una din țările cu cea mai mare expunere la importul de produse din oțel provenite din țările non-UE, mai ales dinspre statele care îi sunt și vecine teritorial: Turcia, Ucraina, Moldova. Aceste țări din afara UE au costuri mult mai scăzute de producție datorită prețurilor mici la energie electrică, gaze, alte materii prime și cu forța de muncă practicate în respectivele țări, costuri ce nu pot fi atinse de către producătorii interni, astfel că produsele importate sunt semnificativ mai ieftine în comparație cu cele fabricate în România. Țara noastră este asaltată lunar cu aproximativ 6.000 de tone în plus față de nivelul importului înainte de iulie 2018.

2) Înăsprirea semnificativă a obligațiilor de certificare pentru conformitate a produselor din oțel importate din România, procedură care, în prezent, durează cel mult 2 luni și costă maxim 2.000 de euro. Deoarece România este inclusă într-o zonă seismică cu risc crescut, este justificată elaborarea și aprobarea la nivel legislativ a noilor norme și reglementări în domeniul construcțiilor industriale și civile, care ar trebui să includă următoarele prevederi:

-Anularea și interzicerea utilizării oțelului-beton în construcții conform standardului STAS 438, deoarece produsele fabricate conform acestui standard nu corespund cerințelor reale calitative.

– Singurul standard pentru oțel-beton ar trebui să fie numai EN-B500B/C.

– Interzicerea certificării și a utilizării oțelului-beton fabricat conform altor standarde.

– Pachetul documentelor de însoțire a mărfii obligatoriu ar trebui să includă și un certificate de conformitate pentru vămuire”

CE SE ÎNTÂMPLĂ, DE FAPT?

„Piața românească este inundată de produse rusești, mult mai slabe calitativ, neconforme cu situația pentru care sunt folosite și în timpul acesta combinate precum COS și alți producători se luptă cu prețurile, ca să reziste în piață. E important, de asemenea, ca doar producătorii să poată cere certificate de conformitate, nu și intermediarii, testarea ciclică la 6 luni a mostrelor înaintate spre certificare, obligativitatea auditării tehnice a fabricilor, cu vizite la fața locului, și introducerea unui marcaj unic pentru produsele din oțel certificate pentru conformitate în România”, a declarat Radu Popa.

Dacă parlamentarii de la PNL și USR nu răspund apelului lansat pentru salvarea DN71 și a Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, deputatul Radu Popa avertizează că în următoarele luni va merge din casă în casă și le va spune dâmbovițenilor „pe câți bani doarme un parlamentar PNL/USR în Parlament, ce ar fi putut să facă, ce a ales să facă și cât pierde județul din nepăsarea lor”

„De aceea, am dorit să vin azi în fața dumneavoastră să fac un apel la parlamentarii PNL și USR să facem front comun pentru salvarea proiectelor care vizează dezvoltarea județului și salvarea locurilor de muncă. Campania electorală s-a încheiat, e timpul să depășim orgoliile și interesele mărunte, să ne asumăm funcțiile și să onorăm votul dâmbovițenilor. Noi, cei din PSD, am dovedit că suntem preocupați de soarta județului. Aștept răspunsul PNL și USR. Vă asigur că, în situația în care vor continua această politică a nepăsării, voi începe o campanie de informare a locuitorilor din Dâmbovița, sat cu sat, din comună în comună, în fiecare oraș și în fiecare cătun și în maxim două luni fiecare dâmbovițean va afla cu nume, cu date și cu cifre pe câți bani doarme un parlamentar PNL/USR în Parlament, ce ar fi putut să facă, ce a ales să facă și cât pierde județul din nepăsarea lor”, a transmis deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa.

Leave A Response »