Deputatul PSD, Claudia Gilia, mesaj la 30 de ani de la primele alegeri parlamentare și prezidențiale. Retrospectiva acestui prim exercițiu democratic din România

Ana Maria Popescu 20/05/2020 0
Deputatul PSD, Claudia Gilia, mesaj la 30 de ani de la primele alegeri parlamentare și prezidențiale. Retrospectiva acestui prim exercițiu democratic din România

20 mai 2020 – 30 de ani de la primele  alegeri parlamentare și prezidențiale după perioada comunistă, trei decenii de la primul exercițiu democratic, după ani în care formalismul electoral, lipsa reală a voinței populare au reprezentat coordonatele alegerilor.

„Alegerile din 1990 au un caracter de unicitate în istoria electorală a României. Au fost considerate de doctrinari drept «alegeri atipice» (Radu Alexandru) în mod special pentru rezultatele produse”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia Gilia.

Parlamentarul a făcut astăzi o retrospectivă a elementelor  care converg către caracterul de unicitate al acestor prime alegeri democratice din România, după Revoluția din Decembrie 1989.

Iată elementele identificate de deputatul social democrat:

  1. Numărul foarte mare de cetățeni care au participat la vot, scrutinul fiind unul de masă: 14.825.017 – pentru alegerea Adunării Deputaților; 14. 825.764 – pentru alegerea Senatului; 14.826.616 – pentru alegerea Președintelui României.
  2. Numărul foarte mare de competitori electorali pentru alegerile legislative: 72 de competitori electorali, la care s-au adăugat și candidații independenți;
  3. Numărul redus de candidați la alegerile prezidențiale:

✴ ION ILIESCU – Frontul Salvării Naționale;

✴ RADU CÎMPEANU – Partidul Național Liberal;

✴ ION RAȚIU – Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat.

  1. Legea nu stabilea un prag electoral, însă era necesar pentru validarea alegerilor ca prezența la vot să fie de cel puțin 50%+1 dintre alegătorii înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție electorală.
  2. 9 organizații ale minorităților naționale au fost reprezentate în Parlament.
  3. Alegerile au fost câștigate detașat de Frontul Salvării Nationale.
  4. În Parlament au fost reprezentate 27 de formațiuni politice și un independent (deputatul Antonie Iorgovan).
  5. Parlamentul era disproporționat din punct de vedere al raporturilor putere-opoziție. FSN fiind partidul hegemonic.
  6. Ion Iliescu a câștigat detașat alegerile prezidențiale din primul tur, cu un procent de 85,07%. În timp ce reprezentanții partidelor istorice au obținut procente modice:

– Radu Cîmpeanu – 10.64%;

– Ion Rațiu – 4,29%.

Din primul Parlament după Revoluția din 1989 au făcut parte 12 parlamentari dâmbovițeni:

SENAT:

  1. DIMA EMIL – FSN
  2. IURCU MIHAIL – FSN

3.SIMION ADRIAN – FSN

ADUNAREA DEPUTAȚILOR:

  1. ALBU GHEORGHE – FSN

2.BOȘTINARU VICTOR – FSN

  1. DUMITRACHE CONSTANTIN – FSN
  2. DIMITRU ELENA- FSN
  3. MIHĂLACHIOIU MARIUS – FSN

6.PĂTRAȘCU BOGDAN – FSN

  1. SILISTRARU ADRIAN
  2. STAICU CONSTANTIN DAN DORIN – FSN
  3. ANDREESCU CONSTANTIN – PNL

„La 30 de ani de la primele alegeri democratice, sistemul electoral românesc cunoaște modificări continue, ceea ce nu poate crea decât incertitudine juridică, instabilitate și inflație legislativă, dar și creșterea absenteismul electoratului. Cred cu tărie în nevoia codificării în acest domeniu. Personal, am militat permanent pentru elaborarea unui Cod electoral”, a mai transmis deputatul PSD Claudia Gilia.

 

Leave A Response »