Deputat PSD Claudia Gilia: „Încă o victorie incontestabilă a echipei de parlamentari a PSD Dâmbovița! Scade vârsta de pensionare pentru cetățenii din Târgoviște și Titu. Susținem în Parlament proiecte pentru un trai mai sigur, un trai mai bun!”

Un amendament al parlamentarilor PSD la legea pensiilor face dreptate locuitorilor din Târgoviște și Titu.

Cetățenii care au locuit cel puțin 30 de ani în Târgoviște și Titu sau pe o rază de 8 kilometri de aceste orașe, care potrivit legii sunt afectate de poluare, se vor putea pensiona, la cerere, cu doi ani mai devreme față de vârsta legală de pensionare, fără penalități la cuantumul pensiei.

Toți parlamentarii PSD de Dâmbovița au votat acest amendament extrem de important pentru cetățenii din cele două localități, care se află în pragul pensionării.

„Încă o victorie incontestabilă a echipei de parlamentari a PSD Dâmbovița! Scade cu doi ani vârsta de pensionare pentru cetățenii municipiului Târgoviște și orașului Titu! Reducerea vârstei standard de pensionare se face ca urmare a adoptării unui amendament susținut de echipa PSD Dâmbovița (Corneliu Ștefan, Claudia Gilia, Carmen Holban, Marian Țachianu, Titus Corlățean), în urma discuțiilor cu cetățenii din cele două centre urbane și împrejurimile lor. Am avut în vedere faptul că cele două zone sunt puternic afectate de poluarea remanentă din cauza activităților industriale. Astfel, o dată cu adoptarea amendamentului, mii de dâmbovițeni vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile, fără nicio penalizare dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat. Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, care este camera decizională. Imediat ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, dâmbovițenii pot beneficia de prevederile ei. Am demonstrat și vom demonstra în continuare că ne pasă de oameni și că susținem în Parlament proiecte pentru un trai mai sigur, un trai mai bun!”, a declarat deputatul PSD Claudia Gilia, candidat al partidului pentru Senatul României la alegerile din 6 decembrie.

leave a reply