Deputat Carmen Holban, reacție după respingerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu: „Foamea de bani a clientelei de partid ține în viață acest guvern incapabil și profund antiromânesc!”

Prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu a fost respinsă de Parlament. Moțiunea depusă de Partidul Social Democrat a adunat 201 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”. Pentru ca moțiunea să fie adoptată ar fi fost nevoie de 234 de voturi.

Niciun parlamentar al coaliției de guvernare, chiar dacă există senatori și deputați care sunt nemulțumiți de propriul guvern, nu a votat moțiunea, au stat cuminți în bănci așa cum le-a dictat liderii de la partid. Toți parlamentarii PSD au fost prezenți și au votat. Moțiunea a fost votată și de parlamentarii AUR.

„Sunt zeci de motive pentru care guvernarea de dreapta ar trebui demisă, iar umilința la care au fost supuși parlamentarii coaliției la momentul votului din plen demonstrează, încă o dată, cât de mult vor să rămână la putere în așteptarea banilor din PNRR sau a finanțărilor europene care urmează să vină”, a declarant deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, după votul moțiunii de cenzură.

„Le-a fost atât de frică de propriii parlamentari încât, astăzi, la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, Coaliția de Dreapta și-a obligat deputații și senatorii să stea în bănci.

Nemulțumirile crescânde ale mai multor liberali față de propriul guvern au fost adevăratul motiv pentru care Orban și Cîțu nu le-au dat voie acestora să voteze astăzi.

Românii știu însă prea bine că premierul Cîțu nu mai are ce să caute în fruntea executivului.

Cîțu și ai lui au înghețat veniturile, iar din cauza PNL puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut.

Liberalii și partenerii de coaliție se opun în continuare creșterii alocațiilor pentru copii, dar în același timp iau împrumuturi halucinante: 44 miliarde euro într-un an! 1.300 de euro pe secundă!

Sunt zeci de motive pentru care guvernarea de dreapta ar trebui demisă, iar umilința la care au fost supuși parlamentarii coaliției la momentul votului din plen demonstrează, încă o dată, cât de mult vor să rămână la putere în așteptarea banilor din PNRR sau a finanțărilor europene care urmează să vină.

Românii s-au săturat de ei, dar foamea de bani a clientelei de partid ține în viață acest guvern incapabil și profund antiromânesc!”, a declarat deputatul PSD Carmen Holban.

 

leave a reply