Deputat Carmen Holban, mesaj de Ziua mondiala de luptă împotriva cancerului:„Voi acționa activ pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, pentru ca drepturile pacienților să fie respectate”

4 februarie este cunoscută la nivel mondial drept Ziua de luptă împotriva cancerului, boala necruțătoare care „răpește” anual, la nivel mondial, milioane de oameni de lângă cei dragi. În România, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului a inceput să fie marcată din anul 2015, iar potrivit Legii 247/2015 autoritățile centrale și locale, dar și ONG-urile pot acorda sprijin financiar și logistic pentru organizarea de acțiuni de educație sanitară, de informare și conștientizare a oamenilor cu privire la această boală.

De Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, deputatul de Dâmbovița, Carmen Holban a promis că va lupta în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților pentru îmbunătățirea cadrului legislativ de care pacienții oncologici au atâta nevoie pentru a învinge această boală.

„Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată anual, la 4 februarie. Iniţiativa are drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală. Este o zi dedicată acțiunilor tuturor factorilor de decizie pentru accesul egal al pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva bolii.

Începând cu anul 2015, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului este marcată şi în România. Potrivit Legii 274/2015 privind declararea Zilei de luptă împotriva cancerului, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile nonguvernamentale pot acorda, cu acest prilej, sprijin material şi financiar pentru organizarea de evenimente dedicate creşterii nivelului de educaţie sanitară şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte această maladie.

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, voi acționa activ pentru îmbunătățirea cadrului legislativ necesar pacienților care suferă de această boală, pentru ca drepturile lor să fie respectate și să aibă șanse maximale de a învinge afecțiunea”, a transmis deputat Carmen Holban.

leave a reply