Deputat Carmen Holban: „Aștept noul Guvern cu mare interes. Vreau să le ofer drept cadou de instalare „Pactul pentru bunăstarea românilor”

Ana Maria Popescu 11/10/2019 0
Deputat Carmen Holban: „Aștept noul Guvern cu mare interes. Vreau să le ofer drept cadou de instalare „Pactul pentru bunăstarea românilor”

După adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Dăncilă, deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Hoban a prezentat realizările Executivului PSD și a dezvăluit și „cadoul de instalare” pe care îl are pregătit pentru noul Guvern.

„Mergem mai departe!

Am luptat de fiecare dată pentru menținerea guvernării Partidului Social Democrat. Am luptat din convingere pentru că în guvernările PSD au fost crescute pensiile, salariile, alocațiile pentru copii, au fost reduse taxele și impozitele, au fost acordate facilități pentru angajați și angajatori, gratuități pentru studenți, au fost finanțate spitalele pentru aparatură nou, ambulanțe, etc.

Cu amărăciune am privit astăzi cum unii dintre colegii noștri au șters cu buretele toate acestea. Inclusiv PNDL 1 și PNLD 2, programe pe care până și primarii din opoziție le-au considerat de-a lungul timpului mină de aur pentru comunitățile lor.

Aștept noul Guvern cu mare interes. Vreau să le ofer drept cadou de instalare „Pactul pentru bunăstarea românilor”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.

 

Leave A Response »