Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, și-a exercitat dreptul de vot la una din secțiile de votare amenajate în incinta Colegiului Național „Constantin Cantacuzino” din municipiu.
„Am votat, astăzi, pentru prima oară în viața mea, cu inima îndoită”, a mărturisit edilul.

„Nu credeam că o decizie atât de simplă poate deveni atât de dificilă. În fapt, niciodată nu am fost pus în fața unei situații de acest fel.
M-am hotărât în ultimele zile și spun că am votat pentru un președinte care (pare) să nu prejudicieze investițiile europene la nivelul comunității târgoviștene. Pe unul care a încercat, măcar, să explice cum și ce are de făcut pe mai departe. Pe cel care, eliminând toate ipotezele nefericite, nu ne-ar putea afecta dezvoltarea începând de mâine.
Votul oamenilor este gestul suprem al democrației și, ca atare, suntem datori să-l respectăm. Nimic în plus”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.