Corneliu Drăgan Târgoviște deschide expoziția ”Târgoviștea din Inima”, Mea la Muzeul de Artă

Artistul plastic Corneliu Drăgan Târgoviște va prezenta expoziția “Târgoviștea din Inima Mea” în parteneriat cu Asociaţia Localităţilor şi Zonelor Istorice şi de Artă din România – A.L.Z.I.A.R. si cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgovişte. ,,TÂRGOVIŞTEA DIN INIMA MEA’’ este un proiect şi un demers artistic în forţă, inspirat de Târgoviştea de odinioară, atât de dragă artistului. Sunt reprezentate clădiri vechi, străzi, monumente, spre surprinderea atmosferei de odinioară a oraşului Târgovişte.

Expoziţia este găzduită de către Muzeul de Artă din Târgovişte (Calea Domnească, nr.185), Sala de Consiliu, şi va fi deschisă în perioada 07 – 30 noiembrie 2013, iar accesul publicului este liber în intervalul orar : 8.00 – 16.00. Va fi vernisată prima oară la Târgovişte în data de 07 noiembrie 2013, orele 12.00, de către criticul de artă Marius Tiţa, după care va deveni o expoziţie itinerantă prin ţară.

,,Pictorul Corneliu Drăgan-Târgovişte, a dus numele Târgovişte pe cele mai înalte culmi ale aprecierii în artă. Acest nume este un renume pentru că, atunci când întrebi care este cel mai bun acuarelist român al momentului, răspunsul este automat: Târgovişte. Corneliu Drăgan-Târgovişte este un nume mare al simezelor contemporane, un artist care ţi se adresează direct, mergând la inima peisajului maritim, a străzilor cu parfum de istorie, a Balcicului, a Târgoviştei. Dar pentru pictorul talentat şi cu succes, oraşul voievozilor este mai mult decât un joc de cuvinte sau o impresiune artistică, este o poveste cu cavaleri, frumoşi ca o legendă despre destin”, a declarat criticul de artă Marius Tiţa.

Documentarea pentru expoziție s-a realizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene ,, I.H. Rădulescu’’, Muzeului de Istorie ,,Curtea Domnească’’ şi a colecţionarilor particulari. Expoziţia va cuprinde 40 de tablouri înrămate, de diferite mărimi, tehnică de lucru fiind acuarelă.

Corneliu Dragan-Târgoviște este un artist român, ce abordează multiple ramuri ale artelor vizuale, precum pictură, acuarelă, grafică, icoane și caricaturi. Și-a expus lucrările în numeroase expoziţii de-a lungul timpului atât în România, cât și în țări precum Franța, Turcia, Canada și Germania. Are, de asemenea, lucrări în colecții particulare și de stat din România, Israel, Franța, Germania, Turcia, Spania, Federația Rusă, Statele Unite, Elveția, Cehia, Belgia, Olanda, Brazilia, Mexic, Marea Britanie.

leave a reply