Continuă transformarea municipiului Târgoviște! Proiectul de modernizare a Pieței Revoluției, în valoare de 1,8 milioane lei, prinde contur.

Proiectul de reabilitare și modernizare a Pieței Revoluției din municipiul Târgoviște prinde contur!

În cadrul proiectului se reface integral pavimentul, se montează mobilier urban modern, se modernizează iluminatul public și se vor planta peste 600 de arbori și arbuști. Lucrări de asemenea anvergură nu au avut loc niciodată în Piața Revoluției, deși obiectivul se află în zona centrală a municipiului Târgoviște. Potrivit primarului Cristian Stan, investiția este una dintre cele mai spectaculoase implementate vreodată de administrația locală în oraș. Valoarea proiectului este de aproximativ 1,8 milioane lei, iar banii provin exclusiv din bugetul propriu al municipiului.

„Continuăm transformarea municipiului Târgoviște!

Investiția schimbă total întreaga zonă pietonală care pornește de la Bulevardul Libertății, prin fața fostei cofetarii „Casata”, către Primăria Târgoviște, precum și trotuarul din fața blocurilor C, până la sediul ITM Dâmbovița.

În linii mari, sunt realizate lucrări de montare a unui pavaj nou, diferențiat, în funcție de specificul suprafeței, se va instala mobilier urban modern (bănci cu copertină, rastel pentru biciclete, zonă de relaxare pentru grupuri, coșuri de gunoi selectiv, fântâni de băut apă), iluminatul exterior urmând a fi inclusiv încastrat în pavaj. La această dată, se lucrează consistent la montarea pavajului, dar și la iluminat.

Totodată, se vor crea generoase spatii verzi gazonate și vor fi plantați aproximativ 600 de arbori și arbuști, ca parte a investiției amintite.

Durata de execuție nu va depăși iarna acestui an!”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

 

leave a reply