Comuna care se transformă cu fonduri guvernamentale, județene și locale. Drumuri moderne, centru medical și stomatologic, un parc pentru recreere, realizate sau în curs de realizare la Comișani

Investiții importante pentru comună și comunitate la Comișani!

Localitatea se transformă pe zi ce trece, iar proiectele ce privesc infrastructura rutieră, medicală, educațională aduc nu numai un suflu modern, dar și bunăstare și confort localnicilor.

Astăzi președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vizitat o parte dintre aceste investiții realizate cu fonduri guvernamentale, dar și cu susținerea administrației județene, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.

„Împreună cu primarul, viceprimarul și cu colegii dumnealor din aparatul tehnic din Primăria Comișani am vizitat obiectivele de pe raza localității, obiective importante pentru dezvoltarea comunității locale. Am verificat proiectul privind reabilitarea și modernizarea unui drum comunal, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”, cu o valoare totală de 14 milioane lei, 12 milioane din Programul Național „Anghel Saligny” și 2 milioane din bugetul propriu al comunei. În afară de această investiție importantă mai avem aici o investiție la care ne-am asociat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală cu Primăria și Consiliul Local, proiect care privește reabilitarea drumurilor comunale. O investiție importantă și frumoasă pentru locuitorii comunei Comișani este crearea unui spațiu de recreere, un parc și tot ceea ce mai este nevoie în zona acestuia, un proiect care va începe în perioada următoare. În afara acestor investiții, cred că cea mai important investiție pe care am avut-o pe raza comunei este reabilitarea și modernizarea Drumului Județean, un proiect finanțat din bani europeni și cu cofinanțare din partea Consiliul Județean Dâmbovița. Proiectul este finalizat, avem recepția făcută și cred că este un drum care poate să fie dat exemplu în toate zonele județului Dâmbovița și nu numai”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Primarul localității, Ion Bătrânu, a mulțumit președintelui CJD pentru ajutorul acordat și pentru asocierile la finanțarea mai multor proiecte pe care bugetul comunei nu le putea susține integral.

„Avem un drum în satul Lazuri, strada Islazului, care este reabilitat și modernizat din bugetul local, un proiect în valoare de 1,1 milioane lei care se va finaliza săptămâna viitoare, asfaltare inclusiv dalarea șanțurilor. Tot în satul Lazuri avem o investiție pe AFIR, este vorba de un drum ceva mai micuț, iar lucrările vor începe săptămâna viitoare. Cred că o să terminăm cu asfaltarea în satul Lazuri, deja constructorul care lucrează pe proiectul pe „Anghel Saligny” va continua și în alte zone. Pe „Anghel Saligny” mai avem 8 km de asfaltare cu dalare șanțuri. Cetățenii au înțeles ce implică acest proiect, s-au branșat în proporție de 90% atât la rețeaua de apă, cât și la cea de canalizare, ceea ce ne-a permis să avansăm foarte bine cu proiectul. Un alt proiect important este parcul de recreere, pentru care trebuia să semnăm contractul, dar din cauza unor contestații suntem nevoiți să mai așteptăm puțin până la demararea lucrărilor. Săptămâna trecută am dat drumul la Centrul Medical la Cabinetul stomatologic, am adus medici stomatologi, chiar și chirurgi, din București. Este un lucru extraordinar pentru cetățenii comunei și nu numai, și pentru cetățenii comunelor din împrejurimi”, a declarat edilul comunei Comișani, Ion Bătrânu.

leave a reply