Vești bune pentru locuitorii orașului Titu!
După două săptămâni de la debutul lucrărilor de reabilitare, astăzi, 6 februarie 2025, s-a redeschis Piața 1 Mai, care acum oferă cel mai bune condiții de comercializare a legumelor, fructelor și a produselor lactate și spații moderne pentru producătorii locali, comercianți, dar și pentru cumpărători.




„Piața 1 Mai din Titu s-a redeschis astăzi, joi 06 februarie 2025, complet reabilitată și modernizată!
După două săptămâni de lucrări intense, piața oferă acum un spațiu curat, salubru și mult mai confortabil, atât pentru cumpărători, cât și pentru producători și comercianți.
Producătorii locali sunt pregătiți să își aducă marfa proaspătă într-un cadru îmbunătățit, iar dumneavoastră ca și cumpărători, veți beneficia de o experiență de cumpărături mult mai plăcută!
Această renovare reprezintă un pas important pentru comunitatea noastră, și vă invit să veniți să descoperiți noile schimbări”, a transmis Laurențiu Costache, primarul orașului Titu.

