COD GALBEN de caniculă extins până pe 16 iulie și pentru județul Dâmbovița

A fost extins codul de caniculă pentru județul Dâmbovița.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un mesaj de avertizare COD GALBEN care vizează județul Dâmbovița, valabilă în intervalul 15 – 16 iulie, pentru val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă.

Valul de căldură va persista și local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt următoarele:

– persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spațiul liber între orele 11:00-19:00, precum și frecventarea locurilor aglomerate.

– În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbracăminte subțire, preferabil din țesături naturale și în culori deschise).

– Se recomandă creșterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi și evitarea alimentației bogată în grăsimi, în special de grăsimi animale.

– Se va reduce consumul de cafea și se va evita consumul de băuturi alcoolice.

 

leave a reply