În perioada 5-8 septembrie 2020, în cadrul Zilelor Municipiului Târgoviște, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița organizează a XIX-a ediție a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”.
Evenimentul se va desfășura în aer liber, în Scuarul Primăriei Municipiului Târgoviște), cu respectarea normelor de prevenție privind situația generată de SARS-CoV-2.
Salonul Editorial dorește să faciliteze contactul publicului dâmbovițean cu oferta de carte a celor mai importante edituri din țară.
Vor expune și prezenta ultimele cărți care au văzut de puțin timp lumina tiparului, dar nu numai: Editura ALL, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, Editura Bibliotheca, Editura Cetatea de Scaun, Editura Curtea Veche Publishing, Editura Eikon, Editura Niculescu și Editura Tritonic.
În condiții de maximă siguranță sanitară, în cadrul Salonului Editorial vor avea loc mai multe lansări de carte.