Târgoviștenii preocupați de sănătatea lor au, zilele acestea, o nouă oportunitate de a se îngriji. CARAVANA SĂNĂTĂȚII poposește, de miercuri până sâmbătă, în Târgoviște. Un autobuz special, dotat cu un cabinet medical, librărie şi aparatură medicală destinată realizării de teste de sănătate, va încheia în urbea noastră un periplu de mai bine de o lună, prin 29 de localități dâmbovițene, unde a oferit în mod gratuit servicii medicale pentru determinarea factorilor de risc pentru sănătate şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.
Ca în fiecare localitate vizitată, și la Târgoviște cei care vor vizita în această perioadă Caravana Sănătăţii vor beneficia gratuit de teste medicale (măsurarea procentului de grăsime, a indicelui de masă corporală, a glicemiei, a colesterolului şi a tensiunii arteriale); programe specializate de prevenţie în domeniul sănătăţii sub forma a 10 întâlniri săptămânale; manual de „idei creative” pentru consolidarea stilului de viaţă sănătos pe termen lung; broşuri informative şi materiale audio – video.
Pentru a beneficia de serviciile Caravanei Sănătăţii, este suficient să vă prezentaţi la una dintre locaţiile anunţate de organizatori:
Miercuri, 07 mai – Piața Tricolorului (Platoul Prefecturii orele) 10:00-18:00
Joi 08 mai – Sala Polivalentă 10:00-15:00
Joi 08 mai – Cartier Class Park (15:00-18:00)
Vineri 09 mai – Parcarea magazinului Kaufland (centru) 10:00-18:00
Sâmbătă 10 mai – Str. General Matei Vlădescu (Șanțul Cetății) 10:00-18:00
Programul CARAVANA SĂNĂTĂŢII are ca obiectiv determinarea stării de sănătate a populaţiei, dar și o eficientă informare în legătură cu un stil de viață sănătos. Caravana Sănătății are în dotare cabinet medical cu aparatură şi personal specializat pentru medicina de stil de viaţă. Poate cel mai important aspect este acela că, pentru toți cei vor participa la proiect, toate serviciile medicale sunt oferite gratuit!
Pentru a-și îndeplini obiectivele, pe lângă consultații medicale propriu-zise, CARAVANA SĂNĂTĂŢII oferă informaţii din domeniul sănătăţii şi familiei prin broşuri, flyere, cărţi, materiale audio–video.