Pentru că localitatea are nevoie de un suflu nou, de idei noi de dezvoltare, actualul primar al comunei Lungulețu, Ion Vlad, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat în fruntea administrației locale și să susțină candidatura mai tânărului său coleg de partid, Ionuț Lăscaie, astăzi manager al principalei instituții de cultură din județ și coordonator al cooperativei agricole înființate la nivelul comunei.
Validat ca și candidat al Partidului Social Democrat în comuna Lungulețu, Ionuț Lăscaie a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat o parte din proiectele pe care dorește să le implementeze la nivelul localității și care se vor regăsi pe primele locuri în platforma sa electorală.
Așa cum este și normal, Lungulețu fiind o localitate agricolă, atenția maximă se îndreaptă către producători, care muncesc pe „brânci” pe câmp pentru a asigura dâmbovițenilor și nu numai o producție importantă și de calitate de cartofi, fără să primească nici un sprijin real din partea statului. Candidatul PSD la Primăria Lungulețu, Ionuț Lăscaie, cunoaște însă toate problemele cu care se confruntă oamenii din localitate și tocmai de aceea mare parte a proiectelor sale pentru comună îi are în prim plan pe producătorii agricoli. Ionuț Lăscaie a identificat deja o serie proiecte care odată implementate la nivelul comunei va ușura mult munca producătorilor agricoli, dar în același timp a demarat deja demersurile pentru a-i ajuta pe agricultorii din Lungulețu să obțină sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii și, de ce nu, de la Uniunea Europeană.
Cele mai importante proiecte pe care Ionuț Lăscaie le are pentru localitate, și pe care le va implementa dacă va ajunge pe scaunul de primar, se referă la realizarea unui sistem de irigații profesionist, după modelul vecinilor de la Odobești, unui centru de colectare legume, realizarea unor platforme pentru gunoiul de grajd, dar și realizarea unor demersuri la Ministerul Agriculturii pentru ca oamenii să primească subvenții pentru cartoful timpuriu, așa cum se întâmplă în cazul tomatelor.
„Lungulețu este o localitate agricolă care are în primul rând nevoie de un sistem de irigații profesionist, un sistem de irigații care să nu coste foarte mult… În localitățile învecinate s-a întreprins pe fonduri europene, un exemplu este localitatea Odobești, un proiect de 1 milion de euro, cu participarea autorității publice locale în cuantum de 2%, pentru sistem de irigații cu stație de pompare. La capătul locului, toate terenurile fiind într-o cooperativă, cetățenii comunei Lungulețu să aibă hidrant, și atunci costurile pentru ceea ce înseamnă combustibil și așa mai departe vor fi foarte mici.
În altă ordine de idei, comuna Lungulețu are nevoie de un centru de colectare legume. Situația care se prezintă astăzi în comună este una dezastruoasă. Producătorii își vând produsul lor astăzi la un preț derizoriu, de 30 de bani pe kilogram. Gândiți-vă că pentru a produce un kilogram de cartofi te costă între 50 de bani și 60 de bani și astăzi producătorii vând cartoful la 30 de bani. Și atunci acest centru de colectare, pentru că noi am făcut și o cooperativă agricolă la nivel de comună cu 100 de membrii din localitate și am încheiat și parteneriate cu lanțurile de magazine, va oferi acest circuit integrat, un circuit prin care oamenii vor cultiva și cineva se va ocupa de vânzarea produselor lor. Știm foarte bine cum se face acest lucru și avem și pârghiile necesare pentru a ajuta comunitatea.
În comuna Lungulețu ar mai fi nevoie de niște platforme pentru gunoiul de grajd, pentru că oamenii folosesc foarte mult ca și îngrășământ natural și atunci toate aceste platforme ar avea ca scop să vină în ajutorul producătorilor, cu buldoexcavatoarele unității administrativ teritoriale, iar oamenii să nu mai muncească atât de mult. De asemenea, lucrez în acest moment la un proiect, la un memoriu, pe care în perioada următoare o să-l depun la Ministerul Agriculturii, nu numai pentru locuitorii comunei Lungulețu, ci pentru toată zona de acolo, un proiect pentru acordarea subvenției la cartoful timpuriu. Așa cum s-a făcut Programul Tomata de către Ministerul Agriculturii, mie mi se pare corect să se întâmple acest lucru și pentru cartoful timpuriu. Nu este posibil ca țăranii, producătorii, să nu beneficieze de un sprijin, de o subvenție a cartoful timpuriu dat fiind că este foarte costisitor, se depune foarte multă munca pentru acest cartof timpuriu, care este a doua pâine pentru noi din punctul meu de vedere… Nu este posibil să nu primească cel puțin 1000 de euro pe hectar. Dacă la tomate subvenția este de 3000 de euro pe mia de metri în spațiu protejat, de ce la cartof, pe un hectar, nu s-ar putea obține o subvenție de 1000 de euro pe hectar. Gândiți-vă ce înseamnă, de toamna de când se pun la încolțit cartofii și până în această perioadă, în luna iunie, să-i ții cu căldură, să-i protejezi, să le faci diferite manipulări, lucruri pe care oamenii oricum le fac dar de ce să nu beneficieze și ei de o subvenție?! Eu cred că se va rezolva și această problemă”, a declarat candidatul PSD Dâmbovița la Primăria Lungulețu.
Și pentru că oamenii din Lungulețu își doresc să acceseze fonduri europene, însă din cauza volumului mare de muncă la câmp nu au timp să alerge după documente de la o instituție la alta, când la Târgoviște, când la București, Ionuț Lăscaie consideră că soluția pentru rezolvarea acestei probleme o reprezintă înființarea la nivelul Primăriei a unui Departament de consultanță pe fonduri europene.
„Un proiect la care țin foarte mult este înființarea unui Departament în cadrul primăriei pentru ceea ce înseamnă fonduri europene, consultanță pe fonduri europene, pentru că oamenii nu au timp, tot timpul muncesc, sunt pe câmp, nu pot să alerge de la Târgoviște la București, la AFIR, la Direcția Agricolă și așa mai departe… Toate aceste informații trebuie să le primească din Primărie, pentru că tot de acolo pleacă toate hârtiile pe care trebuie să le pregătească pentru dosar, pentru depunerea unui astfel de proiect. La acest lucru țin foarte mult și cu siguranță îl voi implementa, cred că va fi unul dintre primele lucruri pe care îl voi face pentru că știu cum se face, cunosc toate programele europene în ceea ce privește agricultura națională…”, a adăugat Ionuț Lăscaie.
O altă problemă cu care se confruntă producătorii și pe care Ionuț Lăscaie o dorește rezolvată rapid este legată de reabilitarea prin asfaltare a drumurilor de exploatare agricolă.
„De asemenea, știți foarte bine că drumurile de exploatare din comuna Lungulețu sunt în mare parte neasfaltate… Vreau să nu rămână nici un drum de exploatare care să nu fie asfaltat în comuna Lungulețu pentru că este mare nevoie de acest lucru, oamenii circulă foarte mult, iar în cazul în care vor veni patru benzi în comuna Lungulețu atunci drumul va fi despărțit, Lungulețu nu are foarte multe ieșiri și atunci ne vom gândi la ceea ce înseamnă drumuri care să deservească aceste exploatări agricole pentru că vara și toamna este foarte greu să traversezi comuna Lungulețu de la un capăt la altul. Ne vom ocupa foarte mult de aceste drumuri de exploatare”, a declarat Ionuț Lăscaie, candidatul PSD Dâmbovița la funcția de primar al comunei Lungulețu,