Bugetul municipiului pe anul 2019, motiv de scandal între PNL și Primăria Târgoviște

Ana Maria Popescu 18/04/2019 0
Bugetul municipiului pe anul 2019, motiv de scandal între PNL și Primăria Târgoviște

Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2019 face obiectul unui nou scandal între PNL și Primăria Târgoviște! Se pare că liberalii nu consideră că bugetul nu este unul echilibrat, axat pe investiții, așa cum a anunțat edilul municipiului în cadrul unei conferințe de presă și au o serie de nemulțumiri legate de cum au fost împărțiți banii pe capitole bugetare. Prin vocea președintelui PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, liberalii susțin că sunt alocați prea mulți bani la capitolul cultură, asistență socială, parcuri, iar sumele sunt insuficiente în domeniile învățământ, investiții pentru pensionarii târgovișteni, dar și pentru modernizarea transportului public local. Cea mai mare nemulțumire a conducerii PNL Târgoviște și a consilierilor liberali este aceea că edilul municipiului nu va pune în aplicare „proiectul” lor de a se cumpăra din bugetul propriu al municipiului 4 autobuze noi, drept pentru care au anunțat că nu vor vota proiectul de buget.

„Sunt prognozate venituri la buget de 253 milioane de lei, mai mari cu 46% față de anul trecut, în condițiile în care sunt trecute fonduri europene de 6-7 milioane euro. Prima observație este că 6-7 milioane de euro fonduri europene reprezintă mult prea puțin pentru orașul Târgoviște, pentru nevoile de dezvoltare ale acestui oraș și nu înțelegem cum de anul trecut au fot atrase de către municipalitate mai puțin de 100.000 de euro din fonduri europene, așa apare din buget…

Cheltuielile de personal, Primăria și instituțiile din subordinea acesteia au ajuns la 1524 de angajați, ușor-ușor o să ajungă Primăria cel mai mare angajator din municipiul Târgoviște și poate și din Dâmbovița, dacă se chinuie puțin… Primăria are în mod direct 171 de angajați, cu o medie a salarizării de 7300 lei brut, ceea ce este o performanță…

La secțiunea de Dezvoltare sunt prevăzuți 200.000 lei, adică 1% din total. La Direcția de Asistență Socială au 800 de angajați, aproape cât Oțelăria.

La învățământ, bugetați 48 milioane lei pentru 33 de unități de învățământ. Furnituri de birou, hârtie, papetărie și așa mai departe sunt prevăzuți 100.000 lei. Cum să dai la 33 de unități de învățământ 100.000 lei pentru așa ceva, prea puțin… O să cerem să dublăm această sumă. Materiale de curățenie pentru cele 33 de unități sunt prevăzuți 200.000 lei, ceea ce este foarte puțin…

La capitolul Cultură, Recreere și Religie, mi-a atras atenția Teatrul Municipal cu un buget de 7.200.000 lei. La Teatru apar cheltuieli de 2.300.000 lei onorarii privind drepturi de autor ale regizorilor, materiale, decorațiuni și așa mai departe… Am dori să ni se detalieze exact cam cum au fost acești bani împărțiți anul trecut și cum vor fi împărțiți anul acesta… Pentru Crizantema de Aur sunt dați 800.000 lei și mă întreb câtă lume mai merge la acest festival în cele 2-3 zile de spectacole. Este mai mult decât bugetul pentru reparații străzi, trotuare…

La capitolul Transporturi avem o problemă, în sensul că acum 3-4 luni am depus un proiect al PNL prin care solicitam o modernizare urgentă a transportului public și atingeam trei puncte esențiale, achiziția a minim 4 autobuze, crearea unor trasee speciale pentru elevi si studenți și gratuități pentru elevi, studenți și pensionarii care merg cu copiii să-i însoțească către școli. A fost votat în Consiliul Local, PSD și-a asumat acest proiect, domnul primar l-a susținut și în acest moment suntem în situația că nu este bugetat nimic din ceea ce s-a discutat acum 3-4 luni și ceea ce s-a votat.

Pentru parcul de la Gară sunt prevăzuți 7 milioane lei, ceea ce este enorm. În primul rând de ce ne grăbim să facem parcul acela, putem să-l facem în următorii 3 ani și în momentul în care se termină mall-ul avem și parcul gata… Nu cred că este o urgență să-l facem acum, banii aceia pot fi dirijați fără probleme către alte urgențe, inclusiv către autobuzele respective…

Pentru centura orașului sunt bugetați doar 500.000 lei, ce să înțelegem dacă s-au bugetat doar această sumă, că nu se mai face centura, că proiectul nu mai este pe ordinea de zi?!

Clubul pensionarilor, s-au alocat pentru acest an 200.000 lei dintr-un buget total de 800.000 lei. Știm de la pensionarii care vin în cadrul PNL că este nevoie de acest club, este un loc de întâlnire, îl solicită și considerăm că este oportun și ne-am dori ca să avem acest club al pensionarilor cât mai repede.

Pentru cantina socială sunt prevăzuți 19 milioane lei și aici o să venim cu anumite cerințe, să știm și noi câți angajați sunt acolo și cam câte persoane beneficiază de ajutor prin cantina socială.

Am făcut o trecere în revistă a activităților și a bugetului Primăriei și o cerem prin anumite amendamente schimbări în cadrul bugetului. Principala schimbare și reparație cred că trebuie făcută în domeniul transportului, acolo unde considerăm că este necesar să se implementeze acel proiect al nostru care privește modernizarea transportului public local cât mai urgent. O cer târgoviștenii, este o nevoie urgentă, nu cred că este suficient ceea ce au făcut, au preluat autobuzele acelea vechi, le-au curățat puțin… Într-adevăr respectă traseele și orarele, ceea ce este foarte bine, dar autobuzele arată cum arată, deci trebuie urgent achiziționate alte autobuze”, a declarat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.

 

Replica primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, la afirmațiile lansate de liberali în spațiul public nu a întârziat să apară. Edilul a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a demontat pas cu pas fiecare acuzație făcută de liderul liberalilor, a lămurit cu lux de amănunte și pe înțelesul tuturor care este motivul pentru care nu vor fi cumpărate autobuze din bugetul propriu al municipiului, pentru că deja au fost lansate procedurile pentru achiziționarea a 28 de autobuze hibrid din fonduri europene.

„Se pare că ai noștri colegi din Consiliul Local, de la Partidul Național Liberal, înceacă să valorifice cumva politic o chestiune de o importanță deosebită, și anume bugetul primăriei municipiului Târgoviște, care este, cel puțin așa cred eu, cea mai importantă hotărâre de CLM care poate fi adoptată în timpul unui an. În cadrul unei confeințe de presă, liberalii au avut câteva luări de poziție care mă fac să mă gândesc la câteva lucruri, fie nu au înțeles multe lucruri din acest buget și din proiecția bugetară, sau pur și simplu încearcă să inducă în eroare opinia publică și să creadă că suntem cu toții ignoranți, neștiutori, ca să nu zic proști. Și, pentru a argumenta această luare de poziție, o să fac referire la câteva subiecte, să punctez câteva aspecte. Se vorbește despre transportul public în comun și despre faptul că primăria municipiului Târgoviște nu ar fi făcut demersuri în vederea achiziționării celor patru autobuze despre care am discutat. Ei bine, în data de 19.02. a/c., primăria lansează licitația de achiziție pentru 28 de autobuze astfel încât să putem răspunde acelei doleanțe de la momentul respectiv. Așadar valoare achiziției este de 52 de milioane de lei, valoarea unitară a aunui autobuz de 2,2 milioane de lei. Ce vrea PNL?? Vrea următorul lucru: de ce luam gratis aceste 28 de autobuze, și să nu luăm acum, să prevedem în buget , făro sursă de finanțare nerambursabilă , peste 9 milioane de lei pe care să le plătim din bugetul propriu. Pentru că altfel nu văd cum am putea face achiziția separat acelor 4 autibuze fașă de le 28, acestea fiind achiziționate pe fonduri europene. De unde își închipuie Partidul Național Liberal că luăm aproape 90 de miliarde? Este un non sens ceea ce solicită PNL în acest moment, condiționând votarea bugetului. Eu nu înțeleg acest lucru, nu pot să fiu de acord cu această abordare și nu cred că vreunul din colegii mei din CLM. Mai sunt discuții care au în vedere numărul de salariați, se ia in vedere Direcția de Asistență Socială, fără să se țină cont de faptul că 300 de salariați îi reprezintă însoțitorii persoanelor cu handicap, pe care, potrivit legii, trebuia să-i încadrăm. Se discută de anumite sune, pentru diferite investiții, și avem Parcul Mitropoliei avem doar 30.000. Da ave, doar 30.000 lei pentru că lucrăm la documentație la momentul ăsta, sumele mari vot fi prevăzute în buget la momentul la care se va face execuția de lucrări. Nu avem de ce să blocăm mai mulți bani, cel puțin în prima jumătate a anului, DAR, DACĂ VA FI CAZUL, VOM RETIFICA BUGETUL. O altă gogoașă din conferința de presă a PNL se referă la investițiile de la UM Gară, că primăria cheltuie 7 milioane de lei pe parcul respectiv. Nu, banii aceia sunt din fonduri europene Manipulați, mințiți, induceți oamenii în eroare sau nu înțelegeți nimic dintr-un buget…Sunt sume din fonduri europene, nu avem nicio restricție la valoarea respectivă, și atunci, pe aceste sume încercăm, alături de CJD, să redăm orașului o zonă care a fost până acum pur și simplu închisă. Mai sunt și alte aspecte, cum ar fi de ce facem club al pensionarilor? De ce? Pentru că sunt necesare. De ce avem un eveniment numit Moș Crăciun? Pentru că 5,6 mii de copii din Târgoviște vin, atât în piața Tricolorului cât și la primărie să-l vadă pe Moș Crăciun. Atâta timp cât voi fi primar nu voi lăsa niciun copil să plece fără un mic dar. Acolo se duc banii din acest eveniment. Am avut și o ședință de comisii, în momentul în care le-am spus liberalilor indicați o sursă de finanțare s-a terminat discuția. Ajunseseră la niște soluții… prima soluție ar fi fost să luăm banii de la parc, repet, bani care nu sunt ai noștri, sunt bani din surse europene. Apoi au propus subfinanțarea DAS, să luăm niște bani de la cantona de ajutor social, de la persoanele care beneficiază de ajutorul cantinei, beneficiari pentru care consilierii PNL și-au dat votul anul trecut în decembrie. Deci am stabilit împreună numărul de persoane beneficiare, iar acu trebuia să nu bugetăm sumele necesare. Nu pot să fiu de acord sub nicio formă cu această modalitate neprofesionistă de abordare a unei chestiuni atât de importante cum este bugetul.

Așadar îmi asum public angajamentul ca din cele 28 de autobuze, patru dintre ele să primească destinația pe care au cerut-o colegii noștri consilieri locali. Nu o să scrie pe ele PNL, probabil că ar dori să scriem așa. Legat de Crizantema de Aur și de Festivalul Babel, nu cred că este normal să subfinanțăm Crizantema, acesta fiind cel mai longeviv festival muzical românesc, un simbol al municipiului. Nici acolo sumele nu sunt menționate ca si credite bugetare, fiind credite de angajament, discutăm de sume pe care nu le avem în momentul de față ci de sume pe care le vom disponibiliza în momentul în care vom identifica venituri suplimentare. Ne mai auzim pe acest subiect, și vorbesc cu domnii de la PNL, când mai studiază bugetul local, când își dau seama că primăria nu face niciun parc pe buget propriu, toate cele trei pe care le realizăm sunt investiții pe fonduri europene care sunt deja depuse în vederea semnării contractelor de finanțare, iar referitor la celelalte aspecte nu mai am ce să comentez. Am ținut neapărat să spun aceste lucruri pentru că nu putem să permitem ca opinia publică să fie intoxicată de niște minciuni vizavi de un proiect atât de important cum este proiectul bugetului municipiului Târgoviște. Nu am urmărit niciun fel de interes particular. Legat de grădinițe, anul acesta an bugetat o sumă mai mare decât execuția anului precedent, execuția înseamnă nevoile pe care le-au avut efectiv. Ideea este că nu putem noi să gestionăm execuția bugetului, ci consiliul de administrație al unităților respective, nu noi suntem ordonatori de credite, noi doar asigurăm bugetul. Nu am ignorat niciodată vreo solicitare în schimb am vrut să știm unde se cheltuiesc acești bani, nimic mai mult”, a declarat primarul municipiului Târgoviște.

 

 

 

 

Leave A Response »