Brumărel 26 – Sf. mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir

Ana Maria Popescu 26/10/2020 0
Brumărel 26 – Sf. mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir

Tradiții

-𝙎𝙛. 𝘿𝙪𝙢𝙞𝙩𝙧𝙪 este al patrulea sfânt făcut de Dumnezeu (𝗣𝗮𝗺𝗳𝗶𝗹𝗲, 𝟭𝟵𝟵𝟳, 𝗽. 𝟭𝟴𝟲). -𝙎𝙛. 𝘿𝙪𝙢𝙞𝙩𝙧𝙪 era un cioban ce-și avea turma în mijlocul unui codru mare. El nu știa că mai sunt oameni. Când se ruga lui Dumnezeu, se ducea la o cioată și, sărind de trei ori peste dânsa, zicea: „Acestea sunt ale tale, Doamne“ și, mai sărind și a patra oară, zicea: „Asta este a mea, Doamne“. Apoi se ducea după turmă.

Într-o noapte a visat că mai sunt și alți oameni ca dânsul și dimineața a pornit ca să vadă și el pe ceilalți oameni. Cum s-a întâmplat, era într-o sfântă duminică. El, mergând, dădea de-a dreptul: peste ape, peste râpe, fără să pice în fundul râpei și fără măcar să se ude, când trecea peste ape. În sfârșit, a ajuns într-un sat. El, văzând că mai mulți oameni se bagă într-o casă și nu mai ies, a întrebat pe unul că ce casă-i aceea? Acela i-a răspuns că-i biserica.

S-a dus și el la biserică. Da el vedea la oameni un fel de gămuiețe (desagi) pe spate. Atunci și-a umplut și el un sac cu paie și și l-o pus în spate, pentru ca să fie și el ca ceilalți oameni. Și-a intrat cu sacul în spate în biserică. Oamenii îi ziceau să lepede sacul, ș-apoi să intre în biserică; dar el îi întreba că ei de ce nu-i leapădă. Oamenii credeau că-i nebun. Ceea ce vedea ciobanul la oameni erau păcatele lor. El le vedea, dar oamenii nu, căci erau păcătoși. Toți oamenii și toate femeile râdeau și șopteau în biserică, afară de cioban, care ședea ca sfântul.

Într-o strană ședea diavolul și-i însemna pe toți acei care râdeau și șopteau în biserică. Da el, văzând că ciobanul Sf. Mare Mc. Dimitrie nu face nimica și n-are să-l poată însemna, o apucat cu dinții de o piele de bivol și, trăgând, odată scapă una. Nime n-o auzit și nime n-o văzut; da’ ciobanul, văzând și auzind, o râs. Atunci l-o însemnat și pe dânsul diavolul, c-o râs în biserică.

Când s-o întors înapoi și trecea peste râpe, se cufunda până la genunchi, și în apă intra până la glezne. El, văzând c-a greșit înaintea lui Dumnezeu, s-o hotărât să nu mai iasă la lume, că-i plină de păcate. După mai mulți ani l-o găsit oamenii mort în stână, fără să fi putrezit. Apoi l-o îngropat și în locul stânei s-o făcut o biserică; iar pe dânsul l-o cinstit ca pe sfânt, după cum este și azi. („𝗦̦𝗲𝘇𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲𝗮“, 𝗻𝗿. 𝗩, 𝗻𝗿. 𝟴-𝟭𝟬, 𝟭𝟴𝟵𝟵, 𝗽𝗽. 𝟭𝟰𝟴-𝟭𝟰𝟵).

– Începerea iernii (Mangiuca, 1882, p. 29). – Intră căldura în pământ și gerilă începe a-și arăta colții (𝗜𝘀𝗽𝗶𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂, 𝗳. 𝟱𝟳). – După cum Sf. Gheorghe are grijă ca la ziua lui să fie codrul înverzit, Sf. Dumitru are grijă să-l facă negru, adică să-l desfrunzească. Acești sfinți și-au hotărât aceasta între dânșii și s-au învoit ca acel ce nu va urma întocmai să fie ucis de celălalt (𝗣𝗮𝗺𝗳𝗶𝗹𝗲, 𝟭𝟵𝟵𝟳, 𝗽. 𝟭𝟴𝟲). – Începe „Vara Sâmedrului“, care ține patru zile (𝗚𝗵𝗲𝗿𝗺𝗮𝗻-𝟱, 𝗽. 𝟭𝟰𝟭)

(Antoaneta Olteanu- Calendarele poporului român)

Prof. Nety Ivan-Nobel

 

Leave A Response »