Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște, despre salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale: Nu se va face nimic. Nu este dorință la Ministerul Economiei. Vrem să salvăm România, avem nevoie de oțel beton, dar îl importăm în loc să-l luăm de aici, din economia locală

Ana Maria Popescu 08/04/2021 0
Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște, despre salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale: Nu se va face nimic. Nu este dorință la Ministerul Economiei. Vrem să salvăm România, avem nevoie de oțel beton, dar îl importăm în loc să-l luăm de aici, din economia locală

Ministrul USR-PLUS al Economiei, Claudiu Năsui, pune cruce Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște, singurul producător de oțel-beton în ciclu complet din România, iar acest lucru nu este spus numai de social democrați, care de luni bune tot fac demersuri în Parlament și la Minister pentru salvarea combinatului, ci chiar și de colegi de alianță din Dâmbovița ai ministrului Năsui.

Astăzi, liderul liberalilor târgovișteni, Aurelian Cotinescu, a declarat în mod clar „că nu se va face nimic” pentru Combinatul de Oțeluri Speciale pentru că „nu este dorință la nivelul Ministerului Economiei”, Combinatul de la Târgoviște nefiind o prioritate pentru ministrul Năsui, care are se pare altă viziune și preferă ca țara noastră să importe oțel beton decât să-l ia de la Târgoviște și să sprijine astfel economia locală și să salveze locurile de muncă ale salariaților Combinatului.

,,Sentimentul meu, și o spun cu regret, pentru că am fost implicat în acest proiect și emoțional și ca lider al liberalilor târgovișteni, este că nu se va face nimic. Nu este dorință la nivelul Ministerului Economiei. V-am spus de atâtea ori că doar un singur om trebuia să semneze și să aprobe, pentru că în rest totul era făcut. Este adevărat că acel om este din alianța de guvernare, dar știți cum este… fiecare om are o viziune, are priorități diferite. Acest combinat, din păcate, pentru actualul ministru al Economiei nu este o prioritate. Pentru noi, ca târgovișteni, era imperios necesar ca acest proiect să se facă și cred că și pentru economia României era un prilej foarte bun de a arăta că am reușit să salvăm totuși ceva și am fi salvat ceva care ne trebuie atâta timp cât avem nevoie de un milion de tone de oțel beton anual și noi importăm aproape toată această cantitate. Deci avem o problemă majoră. Vrem să dezvoltăm România, avem nevoie de oțel beton, asta e clar, și e de preferat să-l iei de aici, din economia locală, decât să-l imporți”, a declarat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.

 

Leave A Response »