Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a altor oficialităţi judeţene şi locale,dar şi a numeroşi credincioşi din comună şi din satele din jur, a săvârşit slujba de aşezare a pietrei de temelie la nouă biserică parohială din Comuna Dobra, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului“.
În cuvântul de învăţătură,rostit cu acest prilej, Înaltpresfinția Sa, a evidenţiat importanta pastoral-misionară a locaşului de cult pentru comunitatea. de credinţă locală, rolului său sacramental şi de concentrare a solidarităţii,comuniunii şi filantropiei comunitare. De asemenea, Înaltul Ierarh a subliniat faptul că sfântul locaş, ce se ridică în această localitate, este un simbol al credinţei puternice a poporului lui Dumnezeu de aici, dar şi al generozităţii, vredniciei şi ataşamentului faţă de Biserică strămoşească.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Targovistei