Începând de astăzi, 17 aprilie 2025, toate direcțiile de specialitate ale Consiliului Județean Dâmbovița s-au mutat din sediul din Piața Tricolorului nr. 1, Târgoviște, întrucât Palatul Administrativ va intra într-un amplu proces de consolidare și reabilitare.
Activitatea instituției se desfășoară, de acum înainte, în clădirile fostei Facultăți de Științe Economice din cadrul Universității Valahia, situate pe Strada Locotenent Stancu Ion nr. 35.
„Vom prelua toate solicitările adresate instituției exclusiv la noul sediu!
Datele de contact (adrese de-mail și telefoane actualizate) vor fi disponibile pe site-ul: www.cjd.ro
Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente și vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.