ALDE Dâmbovița: „Nu ne este teamă de DNA, de protocoalele secrete și nici de fabricarea de dosare. Trebuie să spunem stop abuzurilor”

Ana Maria Popescu 19/06/2018 0
ALDE Dâmbovița: „Nu ne este teamă de DNA, de protocoalele secrete și nici de fabricarea de dosare. Trebuie să spunem stop abuzurilor”

Liderii ALDE Dâmbovița îngrijorați de ceea ce se petrece în țară în ultima perioadă, de faptul că abuzurile grave care s-au întâmplat în România ultimilor ani sunt confirmate prin protocoalele secrete încheiate între SRI și diferite instituții, protocoale care au condus la încălcarea statului de drept și la compromiterea democrației, politica și justiția fiind subordonate serviciilor. Președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, trage un semnal de alarmă asupra faptului că s-a ajuns în situația ca oamenii, indiferent de funcția pe care o au, să trăiască în România cu frica fabricării de dosare, iar acest lucru, în opinia ALDE, trebuie să înceteze.

„Este regretabil că protocoalele secrete încheiate între SRI și diferite instituții au avut drept țintă fabricarea de dosare oamenilor nevinovați și s-a urmărit ca frica să fie ridicată la rang de instituție distinctă în România. Instituirea fricii în rândul cetățenilor a dat naștere unei fantome cu drept de decizie în partide, cu drept de vot în parlament și cu drept de condamnare în justiție.

A venit momentul să spunem stop acestor abuzuri! Situația actuală nu mai poate continua. Aceste înțelegeri secrete trebuie să înceteze. Încrederea cetățenilor arătată prin vot și reconfirmarea acesteia, prin susținerea din 9 iunie în cadrul mitingului organizat, ne obligă să ducem până la capăt această luptă împotriva abuzurilor.

Alianței Liberal Democrate Dâmbovița nu îi este teamă. Nu ne este teamă de DNA, nu ne este teamă de protocoalele secrete și nici de ziua următoare în care nu se știe căruia dintre noi i se mai fabrică dosare.

ALDE Dâmbovița luptă pentru români si alături de români! Frica de dosare a ajuns să marcheze decizia oricărui angajat care vrea să facă ceva bun pentru țara sa, dar și viața personală a fiecărui român.

Oamenii, dacă merg în fața judecătorilor, trebuie să aibă convingerea că justiția nu este cu nimic și de nimeni influențată, iar cetățenii de rând pot să aibă parte de o judecată corectă și dreaptă, iar soarta lor nu depinde de anumite relații oculte sau de anumite interese politice, economice, chiar mafiote.

Este momentul să ne unim forțele toți cei care credem în statul de drept, în valorile democratice, în principiul reprezentării, în suveranitatea poporului si în ideea de societate civilă” (Ionel Petre, președinte ALDE Dâmbovița)

Leave A Response »