În cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni, anual, în ziua de 8 aprilie, comunitatea internațională sărbătorește Ziua Internaţională a Romilor.
Iniţiativa privind marcarea acestei zile a apărut în 1971, la Londra, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni. În statele din Europa de Est data de 8 aprilie a fost marcată începând cu anul 1990,
Tot în 1971, au fost adoptate simbolurile etniei rome: roata cu spiţe „chakra”, Imnul internaţional al romilor, „Gelem, gelem”, şi steagul internaţional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite – şi jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei
În România, pe 8 aprilie se marchează „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. Legea prevede de asemenea ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările dedicate acestei zile.
Cu ocazia acestei zile, extrem de importantă pentru comunitățile de romi din întreaga lume, inclusiv din Dâmbovița, președintele Organizației Județene a PSD și al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj romilor din județ și de pretutindeni.
„În fiecare an, pe 8 aprilie, se sărbătorește Ziua Internațională a Romilor, și, tot astăzi, se împlinesc 50 de ani de la primul Congres al Romilor organizat la Londra în 1971.
Decalajele sociale și economice resimțite de minoritatea romilor trebuie eliminate, iar pentru acest lucru avem datoria morală să luăm cele mai bune măsuri astfel încât etnia să nu mai fie o piedică atunci când vorbim de accesul la servicii de sănătate, educație, locuri de muncă și antreprenoriat.
Să nu uităm că, de la prima atestare documentară a romilor pe teritoriul României, au trecut 600 de ani și, ori de câte ori a fost nevoie, au luptat pentru țara în care țrăiesc.
Mai sunt multe de făcut, iar eu voi sprijini în permanență orice inițiativă care va duce la promovarea și dezvoltarea etniei romilor. De asemenea voi milita, necondiționat, pentru ca actele de marginalizare, rasism și xenofobie să devină istorie.
La mulți ani romilor de pretutindeni!”, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.