40 de persoane private de libertate, „cazate” în Penitenciarele Mărgineni și Găești, își caută loc de muncă

dambovita24 07/06/2018 0
40 de persoane private de libertate, „cazate” în Penitenciarele Mărgineni și Găești, își caută loc de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează vineri, 8 iunie 2018, începând cu ora 10:00, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul  Mărgineni și Penitenciarul Găești.

Protocolul de colaborare încheiat între AJOFM Dâmbovița și cele două Penitenciare asigură cadrul legal pentru desfășurarea de activități menite să contribuie la creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în perioada de executate a pedepselor privative de libertate.

Se pare că până acum aproape 40 de persoane din Penitenciarele Mărgineni și Găești și-au confirmat participarea la această Bursă a locurilor de muncă. Potrivit unui comunicat de presă remis de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, 10 din cele 40 de persoane care vor participa la bursa locurilor de muncă sunt calificate în diverse meserii, precum lăcătuș mecanic, sudor, zidar, zugrav. Ceilalți 30 de deținuți nu au nicio calificare profesională.

Până la acest moment sunt ofertate 82 de locuri de muncă, cele mai multe fiind de operator cablaje auto.

Leave A Response »