30 de copii înregistrați într-o formă de protecție socială au primit daruri de Paști de la Arhiepiscopia Târgoviștei. DGASPC anunță și alte surprize

Ana Maria Popescu 24/04/2019 0
30 de copii înregistrați într-o formă de protecție socială au primit daruri de Paști de la Arhiepiscopia Târgoviștei. DGASPC anunță și alte surprize

Ca în fiecare an, înaintea marii sărbători a Învierii Domnului, Arhiepiscopia Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a organizat o acțiune dedicată copiilor dâmbovițeni, înregistrați într-o formă de protecție specială.

Astfel, în data de 24 aprilie, au fost oferite cadouri, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri pentru 22 copii de la Complexul de Servicii Sociale Târgoviște „Floare de Colț” și pentru 8 copii de la Centrul „Sfântul Ierarh Nicolae“, din cadrul Asociației Centrul Diaconal Casa Creștină.

Au fost prezenți Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial și Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, alături de Cristiana Bucur, Director al Direcției Generale Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.

Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor prezenți despre semnificația sărbătorii Învierii Domnului, accentuând nevoia de a manifesta, mai ales cu acest prilej, mai multă solidaritate, comuniune și iubire, pentru a da o mărturie credibilă lumii despre speranța noastră creștină.

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, copiii și adulții din centrele subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița participă la slujbele religioase și alte acțiuni specifice acestor zile, precum și la diverse activități recreative și de socializare.

De asemenea, în această perioadă, toți beneficiarii adulți și copii din centrele rezidențiale primesc cadouri din partea unor societăți comerciale, instituții, parohii, școli, grădinițe, ONG-uri, persoane fizice, cărora le mulțumim pentru bunăvoință și disponibilitate.

Lista sponsorilor este deschisă, urmând să fie oferite și alte surprize în următoarele zile.

 

Leave A Response »