Pe 26 decembrie 2019 se împlinesc 20 de ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon Mihăiță ca Arhiepiscop al Târgoviștei. 20 de ani de slujire pastoral-misionară și de transformări spectaculoase în Arhiepiscopia Târgoviștei. „Marea istorie o scrie Dumnezeu, întotdeauna, cu ajutorul oamenilor care sunt dispuși să creadă în lucruri mari. Iar la Târgoviște, la tot pasul, vedem mărturii ale acestei dumnezeiești capodopere. Unul dintre aspectele evidente ale marii istorii îl aniversăm astăzi, bucurându-ne cu toții, cler și credincioși, de cele două decenii de la alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon pe tronul ierarhilor munteni de la Târgoviște, iar pe 26 decembrie vom sărbători 20 de ani de la întronizare și de slujire pastoral-misionară. Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!”, este mesajul transmis la ceas aniversar de preotul Ionuț Ghibanu, vicar eparhial.
De numele Înaltpreasfinției Sale se leagă organizarea sărbătorii reconcilierii naționale, din ziua de 8 septembrie 2001, cu ocazia celor 500 ani de la sfințirea Mânăstirii Dealu și a celor 400 ani de la moartea martirică a Voievodului Mihai Viteazul. Apoi, evenimentele de la: 4 noiembrie 2001, resfințirea Catedralei Arhiepiscopale din Târgoviște, după restaurarea substanțială; 7 noiembrie 2004, resfințirea bisericii Mănăstirii Nucet; 10 iulie 2008, lansarea ediției jubiliare a Primului Liturghier Ortodox din lume, tipărit de Ieromonahul Macarie cu jumătate de mileniu în urmă; comemorarea celor 500 ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Ier. Nifon și primirea titlului de mitropolit; 26 septembrie 2009, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab și aducerea și așezarea moaștelor Sf. Ier. Nifon, în Catedrala din Târgoviște; 11 august 2010, debutul sărbătoririi solemne și a Pelerinajului miilor de credincioși la moaștele Sf. Ier. Nifon, dimpreună cu Pelerinajul tinerilor din Eparhia noastră (10 august); 10 septembrie 2017, resfințirea bisericii Mănăstirii Stelea și 10 iunie 2018, resfințirea bisericii mânăstirii Dealu, ambele după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare. Înaltpreasfinția Sa este Exarh Patriarhal pentru relațiile Patriarhiei Române cu instituțiile creștine internaționale și cu instituțiile europene, și membru al Comitetului Central și al Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor. A fost coordonatorul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), al vizitei Papei Francisc (31 mai 2019), dar și al ceremoniilor de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A hirotonit preoți pentru toate parohiile vacante din Eparhia noastră, inițiind și susținând ridicarea a numeroase biserici noi și restaurarea și înfrumusețarea unor vechi și valoroase monumente ale artei ecleziale. De asemenea, a obținut un sediu pentru Reședința Eparhială și un sediu administrativ pentru Centrul Eparhial. S-a îngrijit de înființarea de muzee, precum cel de la Nucet (2004), Muzeul Eparhial de la Mănăstirea Stelea (2004, 2017), Muzeul Reședinței Mitropolitane (2008) sau reamenajarea completă a Muzeului de la Mănăstirea Dealu (2012), toate deținând obiecte, cărți și manuscrise deosebite, din vechea Cetate de Scaun a Țării Românești. „Toate celelalte pe care le-aș putea enumera astăzi, prefer să le fac cunoscute pe 26 decembrie”, a mai precizat vicarul eparhial.