1 Iunie- Ziua Internațională a Copilului. Festivalul AnimaȚie, surpriza autorităților din Târgoviște pentru cei mai mici locuitori ai municipiului

Sărbătoare la Târgoviște de 1 Iunie- „Ziua Internațională a Copilului”! Consiliul Local și Primăria Târgoviște, prin Teatrul Municipal „Tony Bulandra” organizează timp de două zile, pe 1 și 2 iunie, în intervalul orar 10:00- 19:00, în Piața „Mihai Viteazu”, Festivalul Copiilor AnimaȚie, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care se pare că se bucură de un real succes în rândul celor mai mici locuitori ai municipiului și nu numai. Și anul acesta organizatorii au pregătit numeroase spectacole de stradă cu tematică pentru cei mici, mânuire de păpuși, desen pe asfalt, pictură pe față, ateliere de creație, de modelare baloane, dar și numeroase momente artistice cu dansuri și cântece cu și despre copii. Potrivit organizatorilor, Festivalul AnimaȚie este sărbătoarea copiilor și a tuturor celor care doresc să se bucure de copilărie, prin activități distractive, educative și multă voie bună. De la „petrecere” nu au lipsit personajele de poveste, păpușile gigant și baloanele colorate. Și cum 2018 este anul celebrării Marii Uniri, primii 100 de copii prezenți la festival au primit un cadou special, cărțile „Marea Unire pentru cei mici” și „Eroii”.

De asemenea, copilăria a fost celebrată și la Complexul Turistic de Natație, acolo unde pe tot parcursul zilei au avut loc diverse demonstrații și competiții sportive, jocuri, reprezentații artistice. Copii împreună cu părinții s-au bucurat de soare și bună dispoziție și în zona de ștrand a Complexului Turistic de Natație întrucât cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului s-a deschis oficial și sezonul estival la Târgoviște.

„La mulți ani, copii! Vă mulțumim că ne bucurați viața zi de zi, clipă de clipă, pentru că, nu-i așa, copiii sunt adevărata bogăție a unei familii. Primăria Municipiului Târgoviște, Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, oferă copiilor un program artistic foarte frumos, este vorba de un program despre copii, cu copii și pentru copii atât în Piața „Mihai Viteazu”, cât și la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Este cel mai amplu program pe care administrația locală târgovișteană îl oferă de o zi de 1 Iunie, pentru că este o zi în care cu toții ne bucurăm. La mulți ani și să ne vedem sănătoși!”, este mesajul pe care l-a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, cu ocazia zilei de 1 Iunie.

leave a reply